Cum funcționează o mașină dejantat roți

Cum funcționează o mașină dejantat roți

  • Created Date: 2022-09-20
  • Hits: 4170
  • Comment: 0
O mașină dejantat roți este un echipament care se dovedește nu doar util ci și foarte necesar în activitatea de vulcanizare și service roți. Dacă acum ceva vreme încă existau mecanici dispuși să realizeze manual operațiunile de dejantare și montare de anvelope, acest lucru se făcea întotdeauna cu un efort susținut și numai de către persoane bine antrenate. Îndemânarea necesară pentru a dejanta corect o roată de mașină se dobândește în ani de practică și nu este niciodată lipsită de riscuri pentru mecanic.

Cum funcționează o mașină dejantat roți


O mașină dejantat roți este un echipament care se dovedește nu doar util ci și foarte necesar în activitatea de vulcanizare și service roți. Dacă acum ceva vreme încă existau mecanici dispuși să realizeze manual operațiunile de dejantare și montare de anvelope, acest lucru se făcea întotdeauna cu un efort susținut și numai de către persoane bine antrenate. Îndemânarea necesară pentru a dejanta corect o roată de mașină se dobândește în ani de practică și nu este niciodată lipsită de riscuri pentru mecanic.

În zilele noastre, cine preferă să efectueze manual operațiunile de dejantare și de montare anvelope o face poate pentru a învăța principiile de funcționare a roții unui autovehicul sau din cauza lipsei de aparatură adecvată. Altfel, demontarea și respectiv montarea unei anvelope se va realiza cu ajutorului unui aparat dejantat roți profesional care este nu doar mai rapid, ci și mult mai sigur.

Executarea manuala a operațiunilor de dejantare pur și simplu nu mai este eficientă din punct de vedere economic. Tocmai de aceea, în cele ce urmează vom vedea felul în care o masina dejantat roti ajută la operațiunea de schimbare a unei anvelope prin funcțiile de care dispune:

Primul pas este demontarea roții de pe autovehicul. Apoi se verifică presiunea din interior. Demontarea pneului se realizează numai dacă roata este dezumflată. În cazul în care roata este dezumflată ca urmare a unei pene sau a altui tip de avarie, putem trece la pasul următor. Însă dacă se dorește pur și simplu schimbarea setului de anvelope, cum ar fi trecerea de la cele de vară la cele de iarnă, atunci ele vor avea în interior presiunea aerului la valorile recomandate de producător. În acest caz se eliberează presiunea aerului din interiorul anvelopei.

Următoarea etapă reprezintă desprinderea talonului anvelopei. Astfel, vom sprijini roata vertical de tampoanele cauciucate menite să protejeze janta de eventuale zgârieturi. Potrivirea se va face astfel încât lama metalică în formă de lopată să apese numai pe pneu, la o distanță de aproximativ 1 centimetru de marginea jantei. Prin acționarea brațului metalic și apăsarea pneului, talonul anvelopei se dezlipește de jantă. De obicei, operațiunea se realizează în 4 puncte dispuse în cruce pe roată, pentru a ne asigura că talonul se desprinde complet.

După desprinderea talonului de pe ambele margini ale jantei, roata se așează pe platoul turnant al mașinii de dejantat, având în vedere poziționarea corectă față de cleme. Apoi se procedează la fixarea roții cu ajutorul clemelor de jantă acționate pneumatic. Pentru lucrul în condiții de siguranță, roata nu trebuie să se desprindă din cleme în timpul dejantării.

După prinderea roții, se coboară glisiera și se blochează astfel încât capul de montare/demontare să fie puțin deasupra jantei, fără însă a o atinge. Se procedează astfel pentru a nu produce zgârieturi asupra roții. Apoi, se ridică marginea pneului deasupra capului de montare/demontare cu ajutorul unui levier. Levierul se sprijină pe ciocul capului de montare/demontare și nu pe jantă, pentru a nu avaria roata. Aplicând presiune pe levier, se apasă pedala de rotire a platoului turnant. Ca urmare a mișcării, marginea pneului va trece deasupra marginii roții.

Pentru eliberarea completă a pneului, se introduce levierul prin fanta dintre jantă și talonul de jos al anvelopei și se sprijină capul de montare/demontare. În mod similar cu operațiunea de mai devreme, se aplică presiune pe levier și se acționează pedala pentru rotirea plăcii rotative. După ce a trecut talonul anvelopei deasupra jantei, se ridică glisiera și putem considera dejantarea încheiată.

Pentru a realiza montarea unei anvelope, mai întâi se așează roata pe platoul turnant, și se potrivește pe poziție. Pentru fixarea completă, se acționează clemele de jantă care vor prinde roata în condiții de siguranță. Următorul pas este aplicarea adezivului special pentru cauciuc pe ambele taloane ale anvelopei precum și pe marginea jantei. Acesta este necesar pentru o închidere ermetică a camerei de aer.

După aplicarea adezivului, anvelopa se așează în poziție oblică deasupra jantei. După aceea, se coboară glisiera verticală și se poziționează capul de montare/demontare în apropierea jantei, fără să atingă marginea acesteia. Apoi, talonul de jos al anvelopei se plasează pe partea teșită a capului de montare/demontare. Din această poziție, se acționează pedala rotire a platoului turnant, cu aplicare de presiune manuală de sus în jos. În acest fel, talonul de jos al va trece cu ușurință de marginea jantei.

În mod similar, talonul de sus al anvelopei se așează pe partea teșită a capului de montare/demontare și pe sub ciocul său. După aceea, putem începe mișcarea de rotire a roții, aplicând presiune manuală cu monturile, pentru a evita prinderea degetelor sub marginea jantei. După ce cam jumătate din talonul de sus a trecut sub marginea jantei vom opri rotirea, întrucât există pericolul frângerii cauciucului.

Din acest punct, se va apăsa mai puternic pe anvelopă în partea în care talonul a trecut sub jantă, până la auzirea pocnetului care indică faptul că pneul nu mai este torsionat. Astfel, se poate acționa pedala de rotire cu aplicare de presiune manuală, până ce talonul de sus va fi complet în interiorul jantei. După aceasta, glisiera se poate ridica, întrucât nu mai este necesară.

Următoarea etapă este umflarea pneului. Se montează capul furtunului de aer pe supapa roții și se acționează pedala sistemului de aer comprimat. Lipirea completă a taloanelor de marginea jantei este indicată printr-o serie de pocnituri. Din acest punct, se poate considera că a fost închisă ermetic camera de aer a anvelopei. Pentru a păstra presiunea în interior, se montează ventilul în supapa roții.

Ultimul pas din procedura de montare îl reprezintă umflarea anvelopei până la presiunea recomandată de producător. Verificarea presiunii aerului din interior se face observând manometrul instalației de aer comprimat. Odată ce anvelopa a fost umflată la presiunea indicată, se pot elibera clemele de jantă, iar roata poate fi montată înapoi pe vehicul.

Leave A Comment


MENIU