Despre aparate echilibrat roti - Ce ar trebui să știi

Despre aparate echilibrat roti - Ce ar trebui să știi

  • Created Date: 2023-04-13
  • Hits: 739
  • Comment: 0
Procesul de echilibrare a roților este unul relativ simplu și rapid, în special atunci când este efectuat cu ajutorul unor aparate echilibrat roti profesionale. Echilibrarea roților este o intervenție de rutină însă este una foarte importantă, care nu ar trebui niciodată neglijată

Un aparat echilibrat roti este un echipament cu un rol foarte important în cadrul atelierelor de reparații auto, acesta fiind esențial pentru longevitatea și buna funcționare a roților unui vehicul. Utilizat pentru a asigura echilibrarea corectă a roților și anvelopelor vehiculelor, un aparat echilibrat roti funcționează prin măsurarea gradului de dezechilibru la nivelul roților, determinând astfel greutatea de contrabalans necesară pentru efectua echilibrarea acestora.

Acest lucru este important deoarece o roată care nu este echilibrată corespunzător poate genera o serie de probleme, cum ar fi uzura neuniformă a anvelopei, vibrații și chiar deteriorarea suspensiei și a altor componente, iar în cazurile mai grave, funcționarea deficitară a anvelopelor pe traseu.

Din fericire, procesul de echilibrare a roților este unul relativ simplu și rapid, în special atunci când este efectuat cu ajutorul unor aparate echilibrat roti profesionale. Echilibrarea roților este o intervenție de rutină însă este una foarte importantă, care nu ar trebui niciodată neglijată.

Pentru a înțelege proprietățile și beneficiile diferitelor aparate echilibrat roți, trebuie să pornim, în primul rând, de la caracteristicile anvelopelor utilizate în transportul rutier. Din acest motiv, pentru înțelegerea modului în care funcționează modelele de aparate echilibrat roti și a felului în care s-au schimbat acestea de-a lungul timpului, e foarte important să înțelegem cum sunt fabricate și cum funcționează anvelopele pe care acestea le deservesc.

Despre anvelope

Anvelopele sunt componentele care îmbracă jantele roților unui vehicul, constituindu-se într-un tampon între roți și suprafața de rulare, transferând astfel greutatea vehiculului de la ax la pământ. Astfel, anvelopele sunt responsabile pentru generarea tracțiunii vehiculului pe suprafața pe care rulează acesta și pentru absorbirea unei părți importante din șocurile la care acesta ar fi supus în absența lor.

Anvelopele sunt, de asemenea, responsabile pentru menținerea traiectoriei unui vehicul în curbe, în special atunci când acesta circulă cu viteză, ele având o contribuție foarte importantă la evitarea derapajelor în aceste situații. Totodată, anvelopele sunt cele care traduc puterea motorului în forța motrice necesară deplasării unui vehicul, motiv pentru care adaptarea acestora la specificațiile tehnice ale vehiculului e foarte importantă. Spre exemplu, în cazul unui vehicul cu un motor foarte puternic, vor fi necesare anvelope de mare aderență, care să împiedice deraparea și uzura rapidă a pneurilor.

Un alt aspect foarte important ce poate fi influențat de buna funcționare a anvelopelor este legat de siguranța unui autovehicul pe șosea, întrucât acestea sunt proiectate pentru o greutate bine determinată, o viteză maximă de rulare, precum și o distanță specifică de frânare. Tocmai de aceea, adaptarea anvelopelor la specificațiile unui vehicul este un aspect foarte important, ce nu ar trebui niciodată trecut cu vederea.

Uzura pneurilor

Simpla conducere a unui autovehicul pe șosea cauzează uzura pneurilor acestuia. În mod evident, uzura anvelopelor nu poate fi evitată în cazul niciunui autovehicul, indiferent de dimensiune, tonaj sau alte specificații tehnice. Uzura pneurilor sau a anvelopelor se poate datora unei largi varietăți de cauze, fie că vorbim despre modul de frânare sau demaraj, traficul din oraș, starea drumurilor, condițiile meteo sau chiar presiunea necorespunzătoare.

Toți acești factori pot juca un rol mai mult sau mai puțin pronunțat în uzura anvelopelor unui vehicul. Din nefericire însă, uzura anvelopelor nu este niciodată uniformă, motiv pentru care această uzură se poate transforma rapid într-o problemă de siguranță.
Mai exact, uzura inegală a pneurilor poate cauza o serie de probleme atât în ceea ce privește consumul de combustibil, cât și în privința confortului la volan sau chiar a siguranței șoferului și pasagerilor.

Rolul intervențiilor de echilibrare roti

Pentru a contracara problema uzurii inegale a anvelopelor și-au făcut apariția pe piață primele aparate echilibrat roți, acestea fiind menite să elimine efectele negative ale acestei uzuri, prelungind astfel durata de viață a pneurilor, precum și a altor componente ale mecanismelor angrenate în manevrarea autovehiculului.
În prezent, procesul de echilibrare a roților este considerat a fi indispensabil pentru menținerea siguranței la volan, contribuind atât la creșterea gradului de confort din autovehicul cât și la prevenirea pericolelor pe care le presupune șofatul.

Prin echilibrarea roților, mecanicul auto poate preveni și înlătura diferite defecțiuni ale sistemului de direcție și ale componentelor acestuia, poate prelungi durata de viață a pneurilor și poate asigura buna funcționare a suspensiilor pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, echilibrarea corectă a roților unui autovehicul va avea și o contribuție importantă la scăderea consumului de carburant al acestuia, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Primele aparate de echilibrat roti

Istoria tehnologiilor de echilibrare începe chiar din Evul Mediu cu faimoasele mori de vânt și de apă, care utilizau roți foarte mari pentru angrenarea mecanismelor de măcinare. După cum este de așteptat, aceste roți aveau deseori nevoie de echilibrare, care era executată cu metodele rudimentare ale acelor vremuri.

Odată cu Revoluția Științifică au început, treptat, să-și facă loc în spațiul public diferite invenții, precum motorul cu aburi, motorul electric și, desigur motorul cu combustie, toate acestea folosind forța motrice a rotației pentru a pune în mișcare diferite mecanisme sau vehicule.

Astfel, odată cu aceste progrese în tehnica transportului și în mecanica industrială, nevoia de echipamente performante de echilibrare a devenit din ce în ce mai stringentă. În consecință, inovațiile în domeniul echilibrării nu s-au lăsat prea mult așteptate.

Primul patent pentru un sistem de echilibrare a fost înregistrat de Henry Martinson, în 1870. Apoi a apărut mașina de echilibrat a lui Franz Lawaczeck în anul 1907, a cărei tehnologie a fost preluată de Carl Schenck care a încheiat cu acesta un parteneriat de licențiere în 1908, pentru a crea, în 1915, o variantă îmbunătățită a acesteia: prima mașină de echilibrat cu 2 laturi.

Mașina de echilibrat a lui Schenck va deveni un standard al industriei pentru o lungă perioadă de timp, până la apariția unei noi inovații în domeniu, în anul 1945. Mai exact, Marcellus Merill a inventat atunci primul aparat dinamic de echilibrat roți, un aparat care nu necesita scoaterea roților de pe automobil pentru realizarea operațiunilor de echilibrare.

Aparatul lui Merill folosea o lumină stroboscopică pentru a depista neregularitățile de la nivelul anvelopelor, identificând atât locul în care greutățile trebuiau plasate, cât și masa potrivită a acestora pentru realizarea unei echilibrări eficiente.

Desigur, odată cu trecerea timpului și dezvoltarea industriei constructoare de mașini dar și de reparații auto, noi modele de aparate de echilibrat roți și-au făcut loc pe piață. Acestea au devenit, de-a lungul timpului, din ce în ce mai performante și mai precise, culminând cu modelele din prezent, care sunt capabile de o performanță extrem de ridicată.


Categorii de aparate echilibrat roti

În prezent toate aparatele de echilibrat roți folosesc tehnologii moderne și performante, cu un grad ridicat de precizie, care sunt capabile să identifice cu exactitate punctele optime de plasare a greutăților de echilibrare.

În funcție de tehnologia de fabricație și funcționalitatea lor, aparatele de echilibrat roti se împart în 2 categorii principale:

Aparate de echilibrat roti manuale

Aceste aparate de echilibrat roti necesită introducere manuală a distanței dintre aparat și roată, precum și diametrul și lățimea jantei. După introducerea datelor necesare în sistem, roata este fixată manual pe tija aparatului cu ajutorul conului și a flanșei. Aparatul va începe apoi să învârtă roata, efectuând măsurătorile necesare pentru realizarea echilibrării, identificând inadvertențele și punctele optime de fixare a greutăților. După fixarea greutăților în punctele identificate, un aparat de echilibrat roti manual va efectua un nou set de măsurători pentru a confirma efectuarea corectă a operațiunii de echilibrare.

Aparate de echilibrat roti laser

Aceste aparate de echilibrat roti preiau în mod automat distanța dintre aparat și roată, măsurând cu ajutorul senzorilor lățimea și diametrul jantei. După preluarea acestor date, mecanicul fixa roata pe tija aparatului cu ajutorul conului și a flanșei. Apoi, aparatul va începe să învârtă roata, efectuând toate măsurătorile necesare pentru echilibrarea roții. Un aparat de echilibrat roti laser va identifica în mod automat și cu precizie punctele optime pentru fixarea greutăților, folosind frâna electromagnetică pentru a opri roata în locul potrivit. De asemenea, laserul va indica cu exactitate locul de pe jantă în care ar trebui plasată greutate, astfel încât operatorul nu trebuie decât să urmeze indicațiile aparatului. După plasarea greutăților se face încă o măsurătoare pentru a confirma echilibrarea corectă a roții, iar cu asta intervenția de echilibrare ia sfârșit.

Concluzii

Echilibrarea roților este importantă pentru siguranța vehiculului dar și a pasagerilor, precum și pentru prelungirea duratei de viață a anvelopelor și a altor componente ale suspensiei. Prin utilizarea de aparate echilibrat roti în activitatea sa de zi cu zi mecanicul se asigură că roțile unui vehicul sunt reglate cu precizie și că acesta va funcționa în cei mai buni parametri atunci când se află în tranzit.

Astfel, cu ajutorul unor aparate echilibrat roti performante și eficiente, poate fi redus dramatic riscul de accidente și întreținerea costisitoare a vehiculului. Pe cale de consecință, orice atelier auto care oferă clienților săi servicii de echilibrare roți va beneficia de o creștere a vânzărilor, precum și o îmbunătățire a nivelului de satisfacție al acestora.

În general, diferitele modele de aparate echilibrat roti sunt disponibile într-o varietate de dimensiuni și modele, pentru a se potrivi cu diferite dimensiuni și tipuri de roți, inclusiv pentru roțile de autoturisme, camioane, autobuze și motociclete.

Leave A Comment


MENIU